PRIMARIA COMUNEI AGHIRESU

Judetul Cluj

AGRICULTURA

    Agricultura ramane o ramura economica care contribuie la dezvoltarea regiunii. Acest rol e cu atat mai important astazi, cand se constata un anumit regres industrial. Singurul lucru ce ramane de rezolvat, ar fi cresterea productivitatii. Pentru aceasta, trebuie alese acele culturi, care valorifica cel mai bine potentialul natural al regiunii si aplicarea unei agriculturi moderne si ecologice. Pentru o eficienta ridicata, trebuie luate in considerare cerintele pietei, care ar putea fi reprezentata de orasele Cluj-Napoca si Huedin, orase care nu se gasesc la distante prea mari de Aghiresu.
    Terenul agricol detine 69% din teritoriul comunei (6867 ha), fiind format din:
  • teren arabil 27.2%,
  • pasuni 26.0%,
  • fanete 15%,
  • livezile detin doar 0.8%.
    Din aceste date putem trage concluzia ca profilul agricol principal este unul zootehnic (peste 60% din terenul agricol e format din pasuni si fanete), cultura plantelor avand un rol secundar.
    Desi conditiile de relief si cele pedoclimatice favorizeaza cultura pomilor fructiferi, acestia se impun doar punctiform, detinand in total ceva sub 1% (82 ha).
    Cresterea animalelor joaca un rol primordial in agricultura zonei. Aceasta are doar caracter extensiv, fiind practicata in gospodarii familiale. Formarea de mici ferme ar ridica productiile de carne, lapte si lana. De asemenea, este nevoie de lucrari de combatere a eroziunii solului si reliefului, deoarece productivitatea pasunilor si fanetelor e scazuta la ora actuala din cauza ca mai bine de 45% din acestea sunt degradate. O cauza a degradarii este modul de practicare a pasunatului. Deoarece detine peste doua treimi din terenul agricol, agricultorul privat e cel ce poate impulsiona dezvoltarea agriculturii si zootehniei in zona.
    Conditiile naturale, dar si cele social-economice sunt favorabile pentru cresterea animalelor si in primul rand a bovinelor pentru lapte si carne si a ovinelor pentru lana, lapte si carne. Furajele fibroase si masa verde pot fi asigurate in intregime din productia proprie a comunei, din exterior fiind nevoie a se procura doar furajele concentrate. Forta de munca pentru agricultura poate fii asigurata de proprietarii terenurilor arabile.